ANCOM lansează în consultare publică proiectul de lege pentru aplicarea Data Act în România
Proiectul de lege care pune în aplicare Regulamentul european privind datele (Data Act) în România a fost lansat în consultare publică de ANCOM. Documentul definește cadrul național, stabilește autoritățile responsabile și creează mecanisme de cooperare.

ANCOM, în colaborare cu Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Secretariatul General al Guvernului și ANSPDCP, a lansat în consultare publică proiectul de lege care va pune în aplicare Regulamentul european privind datele (Data Act — Regulamentul UE 2023/2854) în România, potrivit unui comunicat al instituției.
Ce prevede proiectul de lege
Inițiativa definește cadrul național, stabilește autoritățile responsabile și creează mecanisme de cooperare internă și internațională (cu statele membre, Comisia Europeană și Comitetul european pentru inovare în domeniul datelor). Prin acest proiect, ANCOM devine autoritate competentă responsabilă cu aplicarea, monitorizarea și verificarea respectării prevederilor regulamentului și va prelua rolul de coordonator de date la nivel național.
De asemenea, instituția va gestiona certificarea organismelor de soluționare a litigiilor și regimul sancționator. În paralel, ANSPDCP va monitoriza exclusiv protecția datelor cu caracter personal.
Obiectivele Data Act
Regulamentul vizează consolidarea economiei digitale prin reglementarea datelor generate de produsele conectate (autovehicule, electrocasnice inteligente, echipamente medicale sau industriale) și de serviciile conexe acestora. Pilonii principali sunt: facilitarea accesului la date, stimularea inovării și crearea unui mediu concurențial echitabil.
Cum poți participa la consultare
Proiectul de lege este disponibil pentru analiză, iar publicul și entitățile interesate pot trimite observații și propuneri până la data de 3 august 2026. Acestea pot fi transmise fizic, la sediul central al ANCOM, sau electronic, prin Registratura online a instituției.