Kelemen Hunor: Nu vreau să-l critic pe Nicușor Dan, sunt destui care o fac
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că nu dorește să îl critice public pe președintele Nicușor Dan, deși ar fi procedat diferit în nominalizarea premierului. El consideră că Președinția este singura instituție care mai stă în picioare.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit despre culisele crizei politice din România, după ruperea relației PSD-PNL la nivel guvernamental. Într-un interviu pentru HotNews, acesta a comentat situația președintelui Nicușor Dan și a explicat de ce nu îi face reproșuri publice, deși recunoaște că ar fi procedat diferit.
Nicușor Dan, un președinte fără partid
Kelemen Hunor a subliniat că Nicușor Dan se află într-o situație inedită, fiind primul președinte din ultimii 36 de ani care nu are un partid politic. „A intrat în competiție independent, a fost ajutat în turul doi de toată lumea, dar nu are un partid. USR-ul l-a lăsat pe Elena Lasconi și s-a alăturat lui Nicușor Dan, dar ei s-au despărțit acum mulți ani. Acum am impresia că Nicușor Dan a pierdut USR-iștii sau invers”, a afirmat liderul UDMR.
Critici reținute față de președinte
Întrebat despre nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier, care a adâncit criza în PNL, Kelemen Hunor a evitat să critice direct: „Nu vreau să comentez, fiindcă eu aș fi făcut altceva, și asta știe și președintele. Nu vreau să-l critic în acest moment, că sunt destui care îl critică. Până la urmă, Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție care stă în picioare și asta e Președinția, cu președintele Dan.”
Guvernul tehnocrat, ultima soluție
Liderul UDMR a declarat că nici prima propunere de premier, Eugen Tomac, nu ar fi fost alegerea sa. „Guvernul tehnocrat ar fi trebuit să fie ultima soluție”, a spus el. În ceea ce privește motivațiile președintelui, Kelemen Hunor a adăugat: „Nu cred că Nicușor Dan este PSD-ist sau PNL-ist. El este Nicușor Dan. Pur și simplu n-a vrut să îi împingă pe cei din PSD spre AUR. Și aici îl înțeleg perfect.”