Mapamond

Washingtonul se temea că Israelul ar putea asasina lideri iranieni în timpul negocierilor

Oficiali americani au declarat că Statele Unite se temeau că Israelul va încerca să elimine doi înalți oficiali iranieni în timpul negocierilor de pace din primăvară.

Negocieri diplomatice între SUA și Iran
Foto: News.ro

Statele Unite s-ar fi temut că Israelul va încerca să-i elimine pe cei doi înalți oficiali iranieni în momentul în care Washingtonul ducea, în primăvară, negocieri delicate cu Teheranul în vederea unui acord de pace provizoriu, au declarat oficiali americani, actuali și foști, citați de The New York Times (NYT).

Țintele vizate de Israel

Îngrijorările se refereau în principal la ministrul iranian al afacerilor externe, Abbas Araghchi, și la președintele Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf. Deși Israelul a făcut din eliminarea liderilor iranieni un obiectiv major al strategiei sale încă de la începutul conflictului, administrația americană considera că un atac împotriva acestor doi responsabili, implicați în discuțiile diplomatice, risca să ducă la eșec negocierile și să relanseze ostilitățile.

Măsuri de securitate și avertismente

Potrivit surselor citate, administrația Trump a mers până la a cere mai multor țări din regiune să avertizeze discret autoritățile iraniene cu privire la riscul unei operațiuni israeliene care îi viza principalii lor negociatori. În primele luni ale războiului, Israelul a vizat mai mulți înalți responsabili iranieni, inclusiv personalități considerate la Washington drept potențiali interlocutori, precum Ali Larijani, responsabilul cu securitatea națională, și fostul ministru de externe Kamal Kharazi, uciși în atacuri israeliene în timp ce participau la discuțiile cu Statele Unite.

Incidentul din Pakistan

În aprilie, cu ocazia unei vizite a lui Mohammad Bagher Ghalibaf la Islamabad pentru a se întâlni cu vicepreședintele american JD Vance, autoritățile iraniene au solicitat, prin intermediul Pakistanului și al Qatarului, garanții de securitate, temându-se de o tentativă de asasinat menită să saboteze negocierile. Avioane de vânătoare pakistaneze au escortat avionul care transporta delegația iraniană până în Pakistan și apoi pe durata zborului de întoarcere. Potrivit acelorași surse, o alertă privind o amenințare israeliană a determinat aeronava să aterizeze de urgență la Mashhad, înainte ca delegația să se întoarcă la Teheran pe cale rutieră.

Continuarea discuțiilor

În ciuda acestui episod, Abbas Araghchi și Mohammad Bagher Ghalibaf au continuat discuțiile cu Statele Unite, participând în special la noi întâlniri în Qatar în luna mai, apoi în Elveția în luna iunie, scrie NYT, citat de AFP.