Mapamond

Sindicaliștii din Educație protestează joi în fața Parlamentului: cer reducerea numărului de elevi în clase și modificarea Legii învățământului

Peste 300.000 de angajați din învățământ sunt reprezentați de federațiile sindicale care vor picheta Palatul Parlamentului joi, de la ora 11:00, și vor depune peste 160.000 de semnături pentru o inițiativă cetățenească de modificare a legilor educației.

Protest al sindicaliștilor din Educație în fața Palatului Parlamentului
Foto: Digi24 Extern

Joi, începând cu ora 11:00, sindicaliștii din educație vor picheta Palatul Parlamentului, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”. Aceste organizații reprezintă peste 300.000 de angajați din învățământul preuniversitar, universitar și din cercetare.

Ce solicită cadrele didactice

Principalele cereri includ reducerea numărului de elevi din clase: maximum 22 în învățământul primar și 26 în gimnaziu și liceu. Sindicatele susțin că supraaglomerarea școlară afectează calitatea actului educațional. De asemenea, se cere revenirea la vechiul mod de calcul al plății cu ora și la norma didactică anterioară Legii nr. 141/2025, pe care o consideră „anti-educație”. Pentru profesorii cu grad didactic I și vechime de peste 25 de ani, se propune reducerea normei cu două ore.

Inițiativă cetățenească și semnături

În paralel cu protestul, liderii sindicali vor depune la Registratura Parlamentului peste 160.000 de semnături pentru o inițiativă cetățenească de modificare a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și a Legii învățământului superior nr. 199/2023. Proiectul urmărește eliminarea prevederilor introduse prin Legea nr. 141/2025 și corectarea unor modificări legislative considerate dăunătoare.

Măsuri pentru atragerea cadrelor didactice în zone defavorizate

Inițiativa include acordarea, din anul școlar 2026-2027, a unei prime de instalare neimpozabile echivalentă cu trei salarii de bază pentru profesorii titularizați în localități izolate sau defavorizate, cu obligația de a rămâne pe post timp de cinci ani. Alte propuneri vizează organizarea separată a claselor a VIII-a, indiferent de numărul elevilor, burse egale cu salariul net al unui profesor debutant pentru studenții la programe didactice cu dublă specializare sau masterat didactic, precum și menținerea burselor de excelență pentru liceenii medaliați la olimpiade internaționale pe întreaga durată a studiilor universitare de licență în România, cu condiția păstrării performanțelor.

Apel la parlamentari

Federațiile sindicale fac apel la parlamentari să dezbată și să adopte în regim de urgență inițiativa legislativă, astfel încât anul școlar 2026-2027 să înceapă în condiții optime pentru angajații din învățământ și pentru elevi.