Evenimente

Ziua celor o mie de fete secuience: tradiția din 1931 reunește mii de oameni în Harghita

Sâmbătă, la Miercurea-Ciuc, a avut loc cea de-a 93-a ediție a evenimentului, care atrage anual mii de participanți îmbrăcați în costume populare.

Participanți îmbrăcați în costume populare la Ziua celor o mie de fete secuience în Miercurea-Ciuc
Foto: G4Media

În fiecare vară, în prima sâmbătă a lunii iulie, mii de oameni din județul Harghita, majoritatea îmbrăcați în costume populare, pornesc spre Șumuleu-Ciuc pentru a participa la „Ziua celor o mie de fete secuience”, una dintre cele mai importante manifestări dedicate păstrării tradițiilor secuiești, relatează Agerpres.

La fel ca în fiecare an, evenimentul a debutat sâmbătă în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, unde ansambluri folclorice din întreg județul și sute de spectatori s-au adunat pe platoul din fața Palatului Administrativ. Participanții au trăit bucuria revederii cu prieteni sau cunoștințe, au dansat împreună, și-au prezentat costumele cu mândrie și și-au exprimat convingerea că tradiția trebuie transmisă din generație în generație.

O tradiție de 93 de ani

Directorul Teatrului Coregrafic Secuiesc Harghita, András Mihály, implicat în organizarea evenimentului de aproape trei decenii, consideră că tradiția începută în 1931 continuă pentru că reușește să atragă și noile generații. „Întâlnirea aceasta a fetelor secuience a pornit în 1931 și eu mă mir cum de ține și astăzi. Și sunt aici tinerii (…) este o generație nouă care vine la această întâlnire și se simt bine. Cred că avem nevoie de (…) sărbătorile în care putem să mergem împreună la biserică, să dansăm împreună, să cântăm împreună. Este important pentru noi ca, tot timpul sau din când în când, să ne punem întrebarea: ‘cine suntem?’. Și, în așa fel, ne putem afirma și ne simțim bine în situația asta”, a spus András Mihály.

Mândrie și continuitate

Primarul comunei Frumoasa și gazda onorifică a ediției din acest an, Fekete Örs, a arătat că întâlnirea este una dintre cele mai importante manifestări ale comunității și o sărbătoare foarte iubită în familia sa. „Este o manifestare tradițională foarte frumoasă și foarte importantă pentru noi, secuii. Suntem mândri de portul nostru popular, suntem mândri de copiii noștri care poartă acest port și eu cred că dacă putem să ținem tradiția noastră, atunci înseamnă că avem un viitor. Și dacă avem un viitor și putem să-l dăm copiilor noștri, atunci înseamnă că avem un viitor în țara asta, în Secuime. Și eu cred că ăsta e cel mai important, să ținem la tradiții, să ținem la origini și să ducem mai înainte”, a afirmat Fekete Örs.

El a transmis și un mesaj celor care ajung pentru prima dată la acest eveniment, pledând pentru buna conviețuire și respectul reciproc dintre români și maghiari. „Eu cred că mesajul cel mai important este să știe că aici, în inima României, există o mică etnie care ține la obiceiuri, la portul, la rădăcinile sale. Este foarte important să putem arăta acest lucru. Noi, aici, în România, trăim foarte bine cu prietenii noștri români. (…) Dacă avem grijă unii de ceilalți, eu cred că putem să conviețuim foarte bine și putem să fim unii lângă ceilalți în bine și în pace. Eu cred că asta e cel mai important. Și să avem grijă de tradițiile noastre toată lumea”, a arătat primarul comunei Frumoasa.

Povești de viață și transmiterea tradiției

La eveniment am întâlnit-o și pe doamna Katalin, în vârstă de 80 ani, care a mărturisit că îmbracă în fiecare an costumul popular din Tomești și vine să se revadă cu persoane din Covasna, județul său de origine. Despre costumul pe care îl poartă a spus că îl va lăsa moștenire uneia dintre nepoatele sale, în speranța că tradiția va continua și în familie.

Lakatos Lehel, din Miercurea-Ciuc, a recunoscut că a început să poarte costumul tradițional „mai la bătrânețe”, pentru a se conecta cu tradiția familiei, și încearcă să transmită acest obicei și copiilor. Acesta a subliniat că portul popular secuiesc este purtat frecvent la biserică sau la sărbători, atât de adulți cât și de copii.

Pentru Gizella, din localitatea Sândominic, participarea la „Ziua celor o mie de fete secuience” este o tradiție de familie. Vine la eveniment încă din copilărie, iar acum continuă obiceiul împreună cu propriii copii. Și Melinda, din comuna Cârța, a venit la sărbătoare alături de fiicele sale, în speranța că acestea vor duce mai departe această tradiție. „Pentru noi e important să păstrăm tradițiile și să ducem mai departe pentru copiii noștri și să crească în același fel cum am crescut noi. Să înceapă să trăiască ei și să știe ce înseamnă să fii maghiar, în primul rând. (…) Când eram copil am participat la această manifestare și am dansat, timp de zece ani de zile, dansuri folclorice maghiare și am fost foarte, foarte mândră. Și mi-ar plăcea ca și fetele mele să fie parte din aceste evenimente și să danseze la fel cum am dansat și eu”, a spus Melinda.

Manifestarea atrage în fiecare an numeroși spectatori, atât din Harghita cât și din alte județe ale țării. Unul dintre medicii participanți la Zilele Spitalului Miercurea-Ciuc, eveniment aflat în derulare, a spus că de câte ori are ocazia vine la acest eveniment deosebit.