Nicușor Dan îl felicită pe Dacian Cioloș pentru candidatura la șefia Francofoniei
Președintele Nicușor Dan l-a felicitat public pe Dacian Cioloș pentru prezentarea viziunii sale privind o Francofonie mai eficientă, în contextul candidaturii acestuia la funcția de secretar general al OIF.

Președintele României, Nicușor Dan, l-a felicitat public pe Dacian Cioloș pentru prezentarea viziunii sale privind o Francofonie mai eficientă și mai aproape de cetățeni, în contextul candidaturii acestuia la funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF).
Declarația lui Nicușor Dan
„Îl felicit pe Dacian Cioloș pentru prezentarea viziunii sale despre o francofonie mai eficientă, mai aproape de cetățeni și mai concentrată pe rezultate, cu Africa în centrul său și toate regiunile pe deplin implicate”, a scris sâmbătă Nicușor Dan, pe contul său de X.
„Ambiția sa: să facă din francofonie un exemplu de multilateralism luminat și să consolideze rolul acesteia ca spațiu de cooperare, dialog și oportunități. Manifestul „Rassembler pour construire – Vision Francophonie 2030” a fost transmis tuturor statelor membre”, a adăugat șeful statului.
Viziunea lui Dacian Cioloș
Dacian Cioloș, în prezent consilier prezidențial, a prezentat pe 30 iunie, la Ambasada României de la Paris, manifestul „Reunim pentru a construi – Viziune pentru Francofonia în 2030”. Acesta își propune o Francofonie mai modernă, mai utilă și mai apropiată de cetățeni.
Fostul premier și fostul comisar european a subliniat că franceza este „o limbă a oportunităților” și a evidențiat că viitorul francofoniei depinde de tineri și de dorința lor de a învăța limba franceză.
„Sunt conștient că, venind din Europa de Est, unele state membre, unele venind din zona Africii, își pun întrebarea dacă e o alegere bună să existe un secretar general care nu provine din Africa, având în vedere că majoritatea din OIF este din această regiune”, a precizat Cioloș.
Printre avantajele alegerii sale, el a menționat cooperarea economică și conectarea continentului african cu restul lumii.
„Dacă voi fi ales, îmi doresc să lucrez împreună cu toate țările francofone pentru a transforma spațiul nostru comun într-un veritabil catalizator al oportunităților, inovației și solidarității”, a scris sâmbătă Dacian Cioloș pe Facebook.
Procesul de selecție
Noul secretar general al OIF va fi desemnat în luna noiembrie, la summit-ul din Cambodgia, pentru perioada 2027-2030. Actualul secretar general este Louise Mushikiwabo, fost ministru de externe al Rwandei, aflată la finalul celui de-al doilea mandat de patru ani.