De ce urșii de pe Transfăgărășan sunt „cerșetori”, iar în Retezat evită turiștii: explicația din anii '70

Urșii din Munții Retezat sunt prezențe discrete și evită zonele frecventate de turiști. În schimb, pe Transfăgărășan, animalele au ajuns de zeci de ani o atracție la marginea șoselei. Fotografii rare și mărturii din perioada comunistă dezvăluie explicațiile pentru comportamentul straniu al urșilor.

Fotografii rare din 1982: urșii „cerșetori” de pe Transfăgărășan

Fotografiile realizate în 1982 de turistul maghiar Attila Toth, digitalizate și păstrate în fototeca Azopan, oferă informații prețioase despre modul în care urșii s-au familiarizat cu prezența oamenilor pe Transfăgărășan. Imaginile cu „urșii gunoieri” sau „urșii cerșetori” dezvăluie o poveste mai puțin știută: încă de la începutul anilor '80, urșii puteau fi văzuți pe marginea șoselei, iar turiștii coborau din mașini pentru a face fotografii în preajma lor.

Primele contacte: urșii și muncitorii de pe șantier

Mărturiile lucrătorilor de pe șantierul Transfăgărășanului amintesc de primele contacte ale urșilor cu oamenii, încă de la începutul anilor '70, când au fost construiți cei 90 de kilometri ai șoselei alpine dintre barajul Vidraru și localitatea Cârțișoara. Florea Stanciu, fost șef de șantier al sectorului sudic, își amintea: „Într-o iarnă, o colonie de-a noastră a rămas izolată complet. Într-alta, urșii ne-au distrus o cantină și ne-au mâncat toate proviziile de alimente.”

Explicația oficială din 1977: urși crescuți de oameni

În 1977, Aristide Stavros, președintele Comisiei județene de turism-alpinism, oferea explicația: „În munții Brașovului, paznicii de vânătoare au avut sarcina să prindă pui de urs, care apoi au fost alăptați cu biberonul; cei care au supraviețuit — puțini — au făcut obiectul unor repopulări în alte județe. Dar s-a observat că ursuleții nu s-au readaptat mediului natural sau au manifestat aberații de comportament. Sunt acei urși «cerșetori» care își făcuseră apariția pe Transfăgărășan.”

Și alte publicații din perioada comunistă confirmau aceeași practică. Almanahul Vânătorului și Pescarului Sportiv, în 1982, informa: „Nu e vorba de ursuleții întâlniți de excursioniști pe frumosul drum Transfăgărășan, care nu s-au ferit de oameni, deoarece, în acest caz, avem de-a face, probabil, cu pui crescuți în spații închise de unitățile silvice argeșene și apoi eliberați în pădurile de munte.”

Comportamentul urșilor „cerșetori”: între prietenie și teamă

Revista Flacăra, în 1980, descria întâlnirile cu acești urși: „Prin anii '70, pe Transfăgărășan puteai întâlni urși «cerșetori». Cum te vedeau, veneau spre tine cu labele întinse. Șoferii care le știau obiceiul lăsau jos geamul și le ofereau un sandviș ori un măr. Celor care îi vedeau pentru prima oară li se făcea însă părul măciucă.”

Un incident relatat de România Liberă în 1983 ilustra acest comportament: o familie din București a rămas blocată în mașină timp de o oră, speriată de doi urși, până când un alt turist, Jan Preda, a coborât, i-a mângâiat și i-a îndepărtat.

Specialiștii avertizau: urșii sunt pașnici, dar imprevizibili

Tot atunci, specialiștii atrăgeau atenția că urșii atacă omul doar în patru situații: când sunt răniți, când ursoaica are pui mici, când sunt foarte flămânzi sau când sunt deranjați în timp ce mănâncă un cadavru. În general, animalele sunt pașnice, dar întâlnirile neașteptate pot fi periculoase.

Astăzi, fenomenul urșilor „cerșetori” de pe Transfăgărășan este binecunoscut, dar rădăcinile sale se află în practicile din anii '70, când pui de urs crescuți de oameni au fost eliberați în sălbăticie, fără a-și pierde obișnuința cu prezența umană.